Sport

Arpad Paszkany, o nouă victorie într-un „război” de multe milioane de euro. Fostul patron al echipei CFR Cluj a câștigat mai multe procese cu ANAF

Arpad Paszkany câștigă pe bandă rulantă procesele cu ANAF. Fostul patron de la CFR Cluj a reușit o nouă victorie în instanță, după ce a fost suspectat de Fiscul Român că ar fi efectuat tranzacții dubioase și că nu ar fi plătit anumite taxe și impozite.

Arpad Paszkany se luptă de aproape patru ani în instanță cu Fiscul Român, după ce a fost acuzat că „a driblat” bugetul de stat. În urma unui control, ANAF l-a notificat pe fostul patron de la CFR Cluj, cu o avere estimată la 45 de milioane de euro, să aducă anumite dovezi în privința averii sale.

Omul de afaceri s-a plâns atunci că i se cer documente pe ultimii 10 ani, pe care nu are cum să le mai arate. ANAF l-a acuzat că a efectuat tranzacții ilegale și că s-ar fi sustras de la plata unor taxe și impozite și a spus că sursa anumitor venituri nu poate fi identificată.

Arpad Paszkany și ANAF, război pe multe milioane de euro

„Arpad Paszkany a utilizat (…) dintr-o sursă neidentificată, fonduri mai mari decât cele provenite din surse impozabile declarate sau din surse neimpozabile identificate, cu consecințe asupra obligațiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar de plată suma de 1.124.564 lei reprezentând impozit pe venit, la care s-au adăugat accesorii aferente în sumă de 806.647 lei.

Organele de verificare fiscală au constatat că Arpad Paszkany nu a probat cu acte doveditoare tranzacția financiară de creditare în baza căreia a devenit titular al unei creante în sumă de 1.200.000 euro deținută față de Vianova Holdings Ltd și al unei creanțe de 1.850.000 euro deținută față de Legrand Investments INC, astfel nefiind justificată legalitatea includerii în circuitul de compensare a creanței încasate de la 1907 Cluj SA.(…)

Totodată, s-a constatat că (n.red. – Arpad Paszkany) nu a probat cu acte doveditoare efectuarea plăților în sumă de 2.200.000 euro către Mentor Development LLC SUA în calitate de creditor, astfel încât această societate să dispună de resurse pentru a acorda o facilitate de credit în sumă de 2.000.000 euro către Paz Management Group SRL, prin urmare nu poate fi probat dreptul legal de recuperare a creanțelor invocate împotriva Mentor Development LLC SUA. În determinarea situației fiscale la nivelul perioadei verificate, suma de 1.513.544 lei, respectiv suma de 535.592 lei încasată de P A Z de la Paz Management Group SRL reprezintă un venit suplimentar din surse neidentificate”, precizează ANAF, într-un document publicat de Cancan.

Ce au concluzionat magistrații

După mai multe contestații, Arpad Paszkany a formulat, la sfârșitul anului 2019, o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În luna februarie 2020, ANAF a solicitat respingerea respectivei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, considerând-o „neîntemeiată”.

„Instanța constată că (…), deși se poate reține că organul fiscal a învederat «existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni», acesta nu a argumentat faptul că eventuala constatare a săvârșirii vreunor infracțiuni de către reclamant «ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă», câtă vreme în procedura administrativă nu au fost invocate de către parte decât pretinse aspecte de nelegalitate formală, fără a fi formulate apărări de fond, care să implice analiza indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare”, se arată în motivarea instanței.

Arapd Paskany a câștigat prima etapă, dar cei de la ANAF au contestat decizia judecătorilor. Cancan scrie că acum câteva zile magistrații de la „Curtea de Apel din Clu”j, acolo unde s-a judecat recursul înaintat de ANAF, au decis să anuleze cererea depusă de reprezentanții fiscului.

„Tip soluție: Anulează cererea de recurs. Soluția pe scurt: Constată nulitatea recursului declarat de ANAF împotriva sentinței civile nr. 718 din data de 02.06.2020 pronunţată în dosarul nr. 2236/117/2019 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia judecătorilor.

Arpad Paskany, „convins” să plece de la CFR Cluj

Despre această investigație, Iuliu Mureșan a spus de mai multe ori că este cusută cu „ață albă”. Fostul președinte de la CFR Cluj a dat de înțeles că a fost modul prin care Arpad Paskany a fost convins să plece, după 15 ani, de la clubul pe care l-a condus în perioda 2002-2017.

„A fost presat și a fost mai bine pentru el să plece. Știți că la noi sunt unii pe care îi aleg anumite organe, din anumite motive, și te tot toacă. Și spre alții nu se uită nimeni, niciodată” a spus Iuliu Muresan pentru Gazeta Sporturilor.

sursa:prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *