Politica localaStiri locale

Alianța PNL – PRO România, de la nivelul Consiliului Local Pașcani, atârnă de un fir de ață!

Probleme la nivelul alianței PNL – PRO România, la nivelul Consiliului Local Pașcani. Viceprimarul Municipiului, Cristian Rățoi, s-a opus în câteva rânduri mai multor inițiative ale primarului, asta în condițiile în care ele au fost discutate la nivel de executiv local.

O dovadă a faptului că lucrurile nu funcționează în alianță este și poziția viceprimarului Rățoi de astăzi, din plenul Comisiei Economice, când au fost discutate proiectele ce se vor regăsi pe ordinea de zi a ședinței din 31 august 2021. El l-a certat pe directorul interimar de la CLP Ecoserv SRL că nu l-a consultat la întocmirea unor proiecte de hotărâre ce se află pe ordinea de zi.

„Domnule director, din întâmplare vreau să vă întreb un lucru, dar doar din întâmplare. Știți cumva cine este președintele comisiei de curățenie în Pașcani? Eu sunt! Ați discutat ceva cu mine când ați intrat cu proiectele astea aici? Ca atare din partea mea nu aveți nici un vot”, i-a transmis Rățoi managerului de la CLP Ecoserv SRL.  

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de marți, 31 august, sunt patru proiecte de hotărâre care privesc societatea locală. Este vorba despre stabilirea tarifelor pentru activitățile de măturat, spălat, stropirea și întreținerea străzilor, aprobarea tarifelor pentru activitățile de curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei și îngheț, aprobarea organigramei și a statului de funcții, precum și bugetul de venituri și cheltuieli și programul listei de investiții pentru anul 2021.

Un alt proiect cu care viceprimarul Rățoi nu a fost de acord, este Regulamentul de Organizare și funcționare a Clubului Sportiv Municipal.

Doar primul proiect a primit vot favorabil din partea viceprimarului, în timp ce la celelalte s-a abținut. Din această cauză avizul comisiei economice pe marginea acestor proiecte, a fost unul nefavorabil.

La ieșirea din sezonul de iarnă, actualul viceprimar anunța că se vor analiza tarifele pentru serviciile de deszăpezire, lucru ce s-ar fi concretizat prin proiectul promovat în ședința de marți, în conformitate cu recomandările ANRSC pentru obținerea licenței.

Viceprimarul nu susține nici proiectul prin care se dădea conducerii societății acceptul să participe la licitația pentru achiziția unor autobuze second hand, utilizate în trecut de RAGCL. Deși cunoștea ordine de zi a ședinței, Cristian Rățoi a spus că nu este de acord ca CLP Ecoserv SRL să cumpere autobuze second-hand, întrucât nu dorește să pună în pericol cetățeni care ar călători cu acestea. Constantin Nemțanu (PNL) a încercat să îi explice că societatea are de plătit până în anul 2024 aproximativ 600.000 de lei pentru autobuzele achiziționate de fosta conducerea CLP Ecoserv SRL. El a mai adăugat că în următorii ani vor fi achiziționate autobuze electrice.

O altă dovadă a neînțelegerilor din alianță este atitudinea viceprimarului din ședința Comisiei tehnice de organizare a circulației rutiere, ce a avut loc vineri, 20 august. O propunere adresată spre analiză membrilor comisiei, de către consilierul Dan Zăgan de la PNL, a fost respinsă de viceprimarul Rățoi, pe motiv că nu ar fi corectă.„Mergem în teren și facem analiză. Nu sunt pentru această soluție”, a spus viceprimarul, cel care este și președintele comisiei.

Zăgan recomandase o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului în zona Liceului Teoretic „Miron Costin”.

Primarul Marius Pintilie nu a putut fi contactat pentru a explica dacă la nivelul executivului local sunt probleme de comunicare, iar alianța riscă să se rupă.  

sursa: newspascani.com