Doi bărbați din Pașcani s-au înjunghiat în apropiere de sediul Poliției Pașcani!
Doi bărbați s-au luat la bătaie în această seară într-un spațiu comercial de pe scările mici, în apropiere de sediul Poliției Municipale. Potrivit informațiilor deținute de NewsPascani, doi bărbați și-au împărțit pumni și picioare. Ulterior s-au înjunghiat, cu cuțitele.
La fața locului au ajuns echipaje de la Serviciul de Ambulanță și SMURD Pașcani. Cele două persoane au fost transportate în stare gravă, cu multiple răni, în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Pașcani.
Poliția face cercetări în acest caz, pentru a stabili cauza incidentului destul de grav.
sursa: newspascani.com