Pantazi a turnat asfalt peste betonul și prundișul unei străzi care duce către sediul firmei familiei sale.
Fostul primar al Municipiului Pașcani, Dumitru Pantazi, a luat în exercitarea funcției pe care a ocupat-o, mai multe decizii prin care și-a favorizat firmele și membrii familiei. Un exemplu este decizia de asfaltare a străzii Aleea Calea Iașului, stradă pe care locuiesc ambii copii ai fostului primar și care ar fi trebuit să aștepte, la fel ca celelalte străzi de pe Aerodom, investițiile ApaVital și mai apoi să fie modernizată.
NewsPascani.com prezintă un nou exemplu de folosire a resurselor publice în mod discreționar de către fostul primar Dumitru Pantazi. Astăzi vorbim despre cazul unei porțiuni din strada Grădiniței. Este vorba despre tronsonul care duce din strada principală până la sediile societățile comerciale de după stația de epurare. Una dintre ele, Agrozoo Compani SRL, aparține familiei fostului primar, el figurând în declarația sa de avere ca fiind unul dintre acționarii societății.
Această porțiune din strada Grădiniței apare în documentele Primăriei ca fiind făcută din plăci de beton, până în dreptul stației de epurare, iar de acolo și până la sediul societăților era făcută din pământ, lucru nesemnalat în actele citate.
În anul 2015, în luna septembrie, Primăria Municipiului Pașcani a semnat un contract cu firma Enviro Construct SRL, în valoare de 2.413.309 lei, pentru lucrări de întreținere și reparații drumuri și ridicare la cotă capace cămine de vizitare pe străzile din Municipiului Pașcani. În acest contract erau prinse 29 de străzi și tronsoane de străzi, printre care și segmentul din strada Grădiniței denumit în contract Tronson Strada Secundară 2 – Grădiniței.
Legea prevede că în cazul lucrărilor de reparații nu trebuie întocmit un studiu de fezabilitate și nu trebuie solicitat acordul consilierilor locali. Sub acest pretext, fostul primar Dumitru Pantazi a inclus în proiectul pentru repararea curentă a străzilor și tronsonul de stradă pe care își are sediul una dintre societățile sale, chiar dacă acolo era vorba despre schimbarea soluției tehnice a drumului, din beton și pâmânt în drum asfaltat, fiind vorba, deci, despre o investiție.
Cum investițiile trebuie aprobate prin Consiliul Local, fostul primar a apelat la acest subterfugiu tocmai pentru a evita întrebările cu privire la oportunitatea asfaltării acelei porțiuni de stradă, pe care nu există nicio locuință, în condițiile în care pentru asfaltarea străzilor la câteva sute de metri de centru nu s-au găsit bani.
Din răspunsul dat de Primăria Municipiului Pașcani, nu reiese cine a semnat solicitarea pentru includerea acestei porțiuni de străzi în programul de asfaltare .”Conducerea executivă din acea perioadă”, este răspunsul sec.
După asfaltarea străzii, care la finalul anului 2016 apărea în Hotărârea de Consiliu Local nr. 225 acoperită cu beton de ciment, fostul primar Dumitru Pantazi ar fi trebuit să demareze măsurile necesare pentru ca acea zonă să fie trecută într-o clasă de impozitare adecvată, deoarece avea toate utilitățile plus stradă asfaltată.
În 2016 strada era prinsă în zona C de impozitare, iar socitățile care au terenuri în acea zonă plăteau la bugetul de stat mult mai puțin bani decât cei care aveau proprietăți în zona A.
În 2021 situația este neschimbată: Tronson Strada Secundara 2 – Grădiniței este tot în zona C de impozitare. Am încercat să aflăm de la Primăria Municipiului Pașcani ce impozite plătesc societățile de pe acea stradă și cât ar fi trebuit să plătească dacă zona ar fi fost transformată în zona A de impozitare, însă Serviciul de Taxe și Impozite Locale a invocat secretul fiscal pentru a nu ne transmite aceste informații.
Fostul primar Dumitru Pantazi nu a răspuns apelurilor telefonice repetate și nici la întrebările adresate de ziariști prin mijloace electronice pentru a lămuri această situație.
DOCUMENT 1
sursa: newspascani.com