LatestNewsSocial

Haos la granița Marii Britanii cu UE. Șoferii de TIR s-au încăierat cu polițiștii britanici după ce au stat ore în șir în cozi

Șoferi furioși de camion s-au încăierat cu poliția în portul britanic Dover, în contextul în care aceștia au stat în cozi uriașe la granița cu Franța, la trecerea din Canalul Mânecii, așteptând să poată ajunge pe continent, relatează The Independent și CNN.

În imaginile difuzate la TV și publicate pe rețelele sociale pot fi văzute confruntări fizice între polițiști și șoferi. Forțele de ordine au încercat să îi țină în frâu pe șoferii furioși care s-au adunat pentru a își vărsa frustrarea în contextul în care au petrecut ore în șir așteptând să poate ajunge pe continent.

Poliția din Kent a anunțat că o persoană a fost arestată în urma „perturbărilor” care au avut loc și în Dover dar și într-un aeroport dezafectat din Manston, folosit pentru parcarea vehiculelor.

Mii de șoferi de tir și camion au rămas blocați în momentul în care granița a fost închisă duminică din cauza temerilor generate de coronavirusul mutant care s-a răspândit incontrolabil în Regatul Unit.

Mii de tiruri și camioane în coadă
Tiruri parcate pe aeroportul dezafectat din Manston, în așteptare. Mii de șoferi de tir stau în coadă în portul Dover pentru a ajunge în Franța. Foto: Getty Images

Franța a ridicat, însă, parțial restricțiile de călătorie, însă a cerut ca toți cei care vor să intre în țară din UK să facă dovada unui test negativ la Covid-19. Marea problemă a britanicilor este că nu există centre de testare în Dover, iar cei aproximativ 2800 de șoferi sunt acum blocați în Dover. Ei au fost trimiși să stea la aeroportul dezafectat de la Manston, însă și drumul către acesta este blocat după ce alți 100 de șoferi de camion au blocat șoseaua ca formă de protest.

Asociația de Transport Rutier britanică a comunicat că șoferii „sunt foarte foarte furioși” pentru că nu au putut fi testați, nu li se dau informații cu privire la ce se întâmplă și sunt trimiși să își petreacă timpul în zone neadecvate.  

Până acum, doar două camioane au reușit să treacă Canalul Mânecii și să ajungă în portul Calais din Franța.

Situația pandemică actuală și aglomerația obișnuită de la final de an sunt accentuate și de Brexit, în situația în care Regatul Unit urmează să părăsească piața unică și uniunea vamală la 1 ianuarie 2021, iar un acord nu a fost încă negociat între cele două părți.

sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *