LatestNews

Haos în SUA. Cel puțin patru persoane au murit, după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru a valida rezultatul  alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden, transmite EFE.

Patru persoane au decedat în timpul violenţelor care au avut loc miercuri în zona Capitoliului, a anunţat şeful Poliţiei Districtului Columbia, Robert Contee, citat de CNN, conform News.ro. O femeie a fost împușcată de forțele de ordine în Capitoliu, iar celălalte trei au murit din cauza unor „urgențe medicale”.

Este vorba despre o femeie şi despre doi bărbaţi. Serviciile de urgenţă din district au transportat mai multe persoane rănite sau cu probleme medicale, unele cu afecţiuni cardiace, altele cu fracturi multiple, dar oficialităţile nu au putut preciza dacă vreuna dintre acestea se numără printre cei decedaţi.

De asemenea, cel puţin 14 membri ai Poliţiei Metropolitane au fost răniţi. Doi au fost internaţi la spital, unul cu răni grave după ce a fost târât în mulţime, iar celălalt a fost lovit în faţă de un proiectil.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri noaptea târziu, Contee a precizat că au fost efectuate 52 de arestări, dintre care 47 au legătură cu încălcarea interdicţiei de circulaţie după ora 18:00, decizie impusă de primarul Muriel Bowser.

Alte câteva persoane au fost arestate pentru deţinerea fără permis a unor arme de foc.

Reacții dure din partea membrilor Congresului, atât democrați cât și republicani

Scenele de miercuri seară au făcut înconjurul lumii și au stârnit o mulțime de reacții de consternare și condamnare deopotrivă.

Kevin McCarthy, republican: „Dați-mi voie să o spun rapsicat: nu gloata conduce America! Legile conduc America”

În jurul orei 3 dimineața, ora României, Congresul și-a reluat ședința comună pentru validarea voturilor din colegiul electorilor din cele 50 de state. Ședința a fost condusă de vicepreședintele SUA Mike Pence.

Buletinele de vot ale colegiilor electorale au fost puse la adăpost de angajații Senatului în momentul evacuării salii de şedinţe.

Elizabeth Kennedy, jurnalist Associated Press: „Faptul că poliția de la Capitoliu a fost depășită de situație atât de rapid este absolut șocant.”

Andrew Harnik, fotograf Associated Press: „Ofițerii de securitate au început să adune mobilier ca să baricadeze ușile. În acel moment, agenții Secret Service și-au scos armele și au început să strige somații. Unii aleși îi sfătuiau pe ceilalți să-și scoată din piept insignele care indică faptul că sunt membri ai Congresului.”

Republicani și democrați deopotrivă, aleșii americani au condamnat în termenii cei mai duri violențele.

Senatorul democrat Chuck Schumer – care va conduce Senatul din 20 ianuarie, după victoria a doi democraţi în Georgia, a atribuit direct președintelui Trump pentru cele întâmplate.

Chuck Schumer
: „Jumătate dintre alegătorii americani au fost convinși de președintele în exercițiu că, atunci când un partid pierde alegerile, rezultatele nu sunt legitime. Ce mesaj transmitem astăzi țărilor care ne studiază Constituția, ne copiază legislația și tradițiile în speranța că vor putea și ele clădi democrații fundamnetate pe acordul celor guvernați? Vreau să fie foarte clar. Cei care au comis aceste acte respingătoare nu pot fi numiți protestatari. Sunt insurgenți și insurectionisti. Idioți și asasini. Teroriști americani. Ei nu reprezintă America!”

Și liderul actualei majorități republicane a Senatului a fost categoric:

Mitch McConnell: Dacă aceste alegeri ar fi răsturnate de simple declarații ale perdanților, atunci democrația noastră ar fi cuprinsă de o spirală a morții. Nicicodata întreaga națiune nu ar mai accepta rezultatul unor alegeri.”

Mitt Romney, senator: „Adevărul este că Joe Biden a câștigat alegerile, iar președintele Trump le-a pierdut.”

Lindsey Graham, senator South Carolina: „Joe Biden și Kamala Harris au fost aleși în mod legitim.”

Mai mulți membri ai Guvernului vor să îl declare „inapt” pe Donald Trump

De altfel, potrivit presei americane, mai mulți membri ai guvernului Trump iau în calcul invocarea celui de-al 25-lea amendament la Constituţia americană. Acesta îi autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a cabinetului să îl declare pe preşedinte “inapt” să îşi exercite funcţia.

Demersul este susținut și de activiști pentru drepturile civile.

Marc Morial: „Dacă vicepreședintele Pence are tăria necesară și atașamentul față de democrație, ar trebui să dea tonul, să convoace cabinetul și să invoce al 25-lea Amendament.”

Potrivit CNN, Mike Pence este cel care a convocat Garda Națională pentru evacuarea manifestanților, sfidând dezacordul lui Trump.

Șeful de cabinet al vicepreședintelui Pence ar fi primit deja interdicție de intrare în Aripa de Vest de la Casa Albă.

Pe de altă parte, numeroși angajați de la Casa Albă și-au prezentat demisiile în semn de protest față de răzvrătirea populară încurajată de Donald Trump. Printre ei se numără: adjunctul consilierului prezidențial pe probleme de securitate națională, adjunctul secretarului pe relația cu presa, secretarul pe probleme sociale, dar și șefa staff-ului primei doamne.

Facebook și Twitter au suspendat temporar contul lui Donald Trump

După Twitter, reţeaua de socializare Facebook a suspendat la rândul său temporar miercuri contul lui Donald Trump.

“Am identificat două încălcări ale regulilor noastre pe pagina preşedintelui Donald Trump care duc la o suspendare de 24 de ore, ceea ce înseamnă că el pierde capacitatea de a posta pe platformă în această perioadă”, a explicat pe Twitter echipa de comunicare a companiei californiene.

Facebook eliminase deja un video în care republicanul făcea apel la manifestanţi “să se întoarcă acasă”, dar în care declara de asemenea, fără probe, că alegerile au fost fraudate.

Anterior, şi Twitter a eliminat înregistrarea video a lui Trump, alături de alte două postări, şi a anunţat că suspendă pentru 12 ore contul preşedintelui în exerciţiu, ameninţând cu eliminarea permanentă în cazul unor noi încălcări ale regulilor sale.

Stare de urgenţă prelungită cu 15 zile în Washington, până după ziua instalării lui Biden la Casa Albă

Starea de urgenţă a fost prelungită cu 15 zile în Washington, până după ziua instalării lui Joe Biden la Casa Albă, conform deciziei primarului, relatează BBC, conform News.ro.

”Numeroase persoane au venit în Districtul Columbia înarmate şi cu scopul de a se implica în violenţe şi în acte de distrugere şi s-au şi implicat în astfel de acţiuni. Au folosita substabţe chimice iritante, cărămizi, sticle şi arme”, a declarat primarul Muriel Bowser.

În baza stării de urgenţă, vor putea fi utilizate resurse suplimentare pentru a-i proteja pe locuitori, inclusiv pentru instituirea stării de asediu şi extinderea serviciilor de urgenţă.

Ordinul este valabil până în 21 ianuarie, la ora 15:00, la o zi după instalarea în funcţie a lui Biden.

Washingtonul se află deja sub stare de asediu de miercuri de la ora 18:00 până la 6:00 dimineaţa, iar zeci de oameni au fost arestaţi pentru încălcarea restricţiilor.

sursa: stirileprotv.ro