Stiri locale

Tânăr voluntar din Pașcani, mort la 27 de ani

 trăit doar 27 de ani, dar a lăsat în urma sa doar lucruri bune, amintiri frumoase în sufletele celor dragi, cunoscuților dar și celor pe care i-a ajutat de-a lungul anilor prin acțiuni de voluntariat.

Este vorba de tânărul pășcănean Bogdan Gabriel Ștefan. Se pare că ar fi suferit un infarct, joi, 10 decembrie. Vestea i-a șocat pe toți cei apropiați, sute de mesaje de condoleanțe și regrete curg pe rețele de socializare.closevolume_off

De-a lungul anilor, a fot mereu aproape de cei aflați în necaz.

Conform paginii sale de facebook, Bogdan Ștefan era voluntar la Serviciul Voluntar de Ambulanță, la Crucea Roșie Română filiala Pașcani, Fundația pentru SMURD și paramedic voluntar la ISU S.M.U.R.D. Iași. A fost voluntar la ATOR Pașcani și Asociația Lumină și Dar.

”Adio, Bogdan Gabriel Ștefan

Am pierdut astăzi un voluntar. Un voluntar drag care s-a implicat timp de trei ani în activatea umanitară a Crucii Roșii Române filiala Iași.

Pentru bunătatea, energia și timpul său dăruit celor vulnerabili, îi mulțumim.

În aceste momente de tristețe, gândurile noastre se îndreaptă către suferința familiei greu încercate și a voluntarilor filialei de Cruce Roșie Iași.

Drum lin către Cer, Bogdan Gabriel Ștefan!”, este mesajul postat pe pagina de facebook  Crucea Roșie Română.

”Astăzi cerul plânge împreună cu inimile noastre.

Bogdan, colegul nostru din prima generația de atoreni, a plecat dintre noi … Nu putem decât să ne exprimăm sincer tristețea pentru un tânăr atât de bun și de inimos.

Mulțumim suflet bun! Nouă nu ne rămâne decât să îți urmăm exemplul bun și implicarea plină de dăruire.

Lumina faptelor tale bune să te urmeze la ceruri și să îți odihnească inima în Împărăția Cerurilor ! Dumnezeu să îl ierte! Echipa ATOR Pașcani”

”Dragul meu Bogdan,

Nu pot decât să îți mulțumesc pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat la asociație (în vremea când eram și eu voluntar ca tine) implicându-te activ în toate eforturile noastre de a forma o generație de tineri care să reprezinte România oriunde vor merge. Mulțumesc pentru toate momentele în care am pregătit cadourile copiilor alături de Moșu, mulțumesc pentru toate zâmbetele și bucuriile aduse pe chipul copiilor, dar și al nostru al voluntarilor.

Eu vreau să îți cer iertare și pentru că nu am apucat să mai vorbesc cu tine. Te voi purta în suflet mereu. Nu te vom uita, nici noi, nici copiii de la Asociație. Vestea morții tale ne-a sfâșiat inimile de durere și ne-a lăsat muți de uimire. Cred cu tărie că pentru bunătatea ta copilăroasă vei primi un loc în cer.

Multumim coleg, voluntar și prieten bun al copiilor !

Dumnezeu să te ierte !

PS: Punem și noi și copiii o rugăciune sinceră către Dumnezeu pentru tine…

Și îți mulțumim !

Ultime 👏👏👏din inimă !

Drum lin către ceruri ! 🌠

Gândac Ionuț Daniel

Vicepreședinte al Asociației Lumină și Dar”.

sursa: newspascani.com