Ce au urmărit românii în 2020 pe Netflix: de la Miami Bici la Casa de Papel
Mai e un pic și se încheie 2020, an marcat de pandemie și, pe cale de consecință, de timp mult petrecut acasă. E de la sine înțeles că, în tot acest context dificil, și consumul de Netflix a crescut considerabil.
Românii au gusturi diferite când vine vorba de filme, iar gigantul Netflix insistă că are o colecție pentru toate gusturile. Mai ales în pandemie, când multă lume și-a petrecut timpul acasă și a crescut consumul de conținut pe acest segment.
Ce au urmărit românii în 2020 pe Netflix
Printre producțiile preferare s-au numărat cele de acțiune, adrenalină și senzații tari. Cele mai populare: Extraction, The Old Guard și Project Power, dar și seria ultra apreciată La Casa de Papel, care a ajuns în secțiunea Top 10 de pe platforma Netflix în România timp de 42 de zile, o cifră similară cu cele înregistrate în Austria, Germania, Franța, Germania, Portugalia și Filipine.ADVERTISING
Universul Fantasy a ajutat mulți români să evadeze în tărâmuri magice, iar genul a înregistrat cea mai mare creștere comparativ cu anul trecut (au fost urmărite de patru ori mai multe minute de Fantasy față de 2019). Seria Cursed: Sezonul 1 inspirată de legenda regelui Arthur și Locke and Key: Sezonul 1 s-au aflat în topul preferințelor din această categorie. Și pentru că românii iubesc genul fantasy, vor fi cu siguranță încântați să afle că cel de-al doilea sezon The Witcher este in producție.
Unele dintre cele mai îndrăgite producții din întreaga lume în acest an au fost La Casa de Papel (Spania), care a ajuns la secțiunea zilnică de top 10 Netflix în 92 de țări, Barbarians (Germania) în 91 de țări, Lost Bullet (Franța) în 89 de țări și Platforma (Spania) în 88 de țări, inclusiv România.