PSD își bate joc de votul pășcănenilor! Doi consilieri locali validați de instanță, au fost împiediați să depună jurământul
Circ de prost gust făcut de consilierii PSD, în ședința extraordinară de Consiliu Local, ce a avut loc astăzi, în sala multifuncțională a Primăriei Municipiului Pașcani. Pentru a-și asigura majoritatea în legislativul local, aleșii din PSD nu au fost de acord ca doi consilieri locali ai PNL, să depună jurământul.
Este vorba despre Monica Pleșcan și Mihai Vîrlan, care îi înlocuiesc pe Claudiu Bodoașcă și Alexandru Dandu. Ei au fost validați de judecătorii pășcăneni pe data de 2 decembrie 2020, hotărâre ce a rămas definitivă prin neatacarea ei.
Cel care a dat tonul a fost consilierul PSD Mihai Dediu. Înainte de votarea ordinii de zi, el a acuzat că hotărârea judecătorească de validare a celor doi ar fi nelegală și secretarul UATM Pașcani, Irina Jitaru, ar fi trebuit să o atace. Dediu a mai susținut că mai întâi ar fi trebuit ca locurile de consilieri locali să fie vacantate, și mai apoi noii consilieri locali să fie validați.
Doar că, atunci când consilierii locali au avut pe ordinea de zi, în data de 26 noiembrie, două proiecte de hotărâre privind luarea la cunoștință a demisiilor lui Bodoașcă și Dandu, tot Mihai Dediu a fost acela care a dat tonul ca grupul PSD, din care face parte și Sorin Olariu, să nu voteze, astfel încât să împiedice validarea rapidă de către instanță a supleanților.
Prin această mișcare, grupul PSD și Sorin Olariu, și-a asigurat majoritatea în Consiliu Local, reprezentarea actuală fiind de 9 la 8, în favoarea PSD și PMP.
Astăzi, PSD a votat împotriva ordinii de zi pe care se afla depunerea jurământului celor doi consilieri locali de la PNL, iar ședința nu s-a mai desfășurat. Deoarece pe ordinea de zi se aflau proiecte urgente, cum ar fi delegarea serviciului de deszăpezire și rectificări bugetare, primarul Marius Pintilie a convocat o ședință de îndată, la o oră distanță de prima, de pe ordinea de zi fiind scoasă depunerea jurământului.
Înainte de începerea celei de a doua ședințe, primarul Marius Pintilie i-a acuzat pe cei din grupul PSD că nu respectă votul pășcănenilor și hotărârile judecătorești. Pintilie a spus că a cedat astăzi, însă pe viitor, dacă nu se va da dreptul celor doi consilieri locali să depună jurământul, se va ajunge în situația în care se va dizolva Consiliul Local.
Reamintim că nu este prima dată când PSD încalcă votul cetățenilor la Pașcani. În perioada 2010-2011, în mandatul primarului Grigore Crăciunescu, consilierii sociali-democrați de atunci, împreună cu independentul Dionisie Afloroaiei, au blocat, în mod asemănător, accesul în legislativul local al liberalului Mihai Vicovanu.
sursaȘ newspascani.com